HiSky își mărește flota cu prima aeronavă Airbus A330 înregistrată în România

Aseară a aterizat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni prima aeronavă Airbus A330 înregistrată în România cu numărul YR-KID. Aceasta a fost întâmpinată de tradiționalul salut al tunurilor de apă, pe calea de rulare a aeroportului.

Odată cu recepționarea celei de-a 8 aeronavă din flotă, HiSky dobândește capabilitatea de a efectua zboruri regulate long curier și intră în galeria selectă a companiilor din Europa cu care pasagerii pot călători, fără escală, către orice continent.

Aeronava Airbus A330-200 este una dintre cele mai populare modele wide-body și are următoarele carasteristici tehnice:

* lungime totală de 58,8 m și o anvergură de 60,3 m;

* este propulsată de două motoare puternice Rolls Royce Trent 772B;

* atinge o viteză de croazieră de 870 km/h, cu o autonomie de până la 14 ore de zbor neîntrerupt

* are o eficiență operațională în serviciu de 99.4%;

Aeronava HiSky are o configurație cu două clase de servicii, business și economic, iar pasagerii care vor călători cu A330-200 se vor putea bucura, de asemenea de un sistem de entertainment la bord, cu ecrane individuale pentru care vor putea alege conținut dintr-o gamă largă de filme și muzică.

Cu acest prilej domnul Iulian Scorpan, CEO HiSky a declarat: ,,În urma analizelor efectuate de extindere a flotei noastre, A330-200 a reieșit ca cea mai bună opțiune pentru zboruri long curier. Ne bucurăm că am reușit, într-un timp foarte scurt, să aducem aeronava la București, pregătită să înceapă zborurile. Încheiem, în curând, un an extrem de productiv pentru echipa HiSky, cu recorduri de pasageri, o poziție sus în topul principalelor companii care operează în România, trei noi aeronave în flotă și un număr mare de destinații în program. Pentru 2024, aeronava wide body și autorizarea pentru zboruri către SUA conturează perspective cu atât mai interesante și abia așteptăm să le împărtășim cu pasagerii noștri.”

Noul Airbus A330 este cea de-a opta aeronavă care intră în flota HiSky. Până în acest moment, compania aeriană a operat 7 aeronave Airbus din familia A320, respectiv o aeronavă A319, patru aeronave A320 și două A321 neo, de producție 2023.

Sursă foto:HiSky

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.