Pentru că este duminică vă prezentăm un nou episod din proiectul ,,Pastila pentru suflet” intitulat ,,Întâmplare” realizat cu sprijinul unui om deosebit, pilot de aeronavă, care nu zboară doar printre nori ,,ci și printre gânduri, emoții și aminitiri.” Este vorba de domnul Mihai Pătrașcu, directorul general al Aeroportului Internațional Satu Mare.
Momente diverse din viață, coincidențe, lucruri greu de explicat, întorsături de situații, cu îndepărtări sau apropieri de oameni sau lucruri, de pasiuni sau trăiri, au de foarte multe ori, dincolo de imposibilitatea urmăririi acestora, un singur cuvânt generalizator: întâmplări. Probabil nu vom ști niciodată în viața aceasta dacă întâmplarea de astăzi e o sumă a momentelor sau a alegerilor noastre din trecut. A întâmplărilor care, la rândul lor, au fost generate, fiecare, de sumele momentelor anterioare, de oamenii cunoscuți, de lucrurile învățate, de căile alese. Și de întâmplările întâmplărilor anterioare, care nu știm dacă au fost întâmplătoare sau nu. Întâmplarea este termenul explicativ cel mai ușor de menționat, elementul care ne scoate din orice neputință a cercetării, investigării, sau a eforturilor de a munci din greu în șantierele arheologice ale minții.
Întâmplător unii oameni sunt numiți în funcții. Iar aici momentul nu constituie doar o sumă a unor întâmplări din trecut, fiecare la rândul ei fiind rezultatul altor conjuncturi sau întâmplări, ci și o promisiune a celor – și pentru cei – care, întâmplător, hotărăsc destine. Nu întâmplător aceste funcții sunt total opuse de ceea ce înseamnă o selecție normală, naturală, pe principii transparente ale competenței sau rezultatelor; ele sunt extraordinar de confortabile în zona gri, unde subiectivismul își dă mâna cu întâmplările din trecut și cu promisiunile din viitor.
Cuvântul provine din latinescul intemplare, care avea sensul de a observa cerul. Probabil că atunci când observăm cerul, când îl respectăm și când acționăm sub semnul și întru binecuvântarea lui, nimic din ceea ce facem nu contravine legilor lui Dumnezeu. Iubește și fă ce vrei este unul din principalele îndemnuri pe care, dacă le respectăm, nu vom da greș în viață. Când latinescul intemplare se modifică, prin mutarea privirii de la cer la pământ – sau la cei care hotărăsc temporar destine -, ordinea, cosmosul și armonia se răstoarnă, pentru că acel iubește și fă ce vrei se transformă în ascultarea celor care au creat posibiltatea, întâmplarea.
Dacă observi cerul cu adevărat, tâmpla este un reper al trecerii dintre două lumi: cea exterioară, a afișării, și cea interioară, a osului temporal, locul care face legătura dintre timpul prezent și timpul interior, osul temporal fiind singura parte din corp care are derivă – la nivel etimologic – din timp. Legătura dintre cele două lumi o face și în biserică, pentru că tâmpla este – nu întâmplător – catapeteasma sau iconostasul, peretele despărțitor pe care se zugrăvesc icoanele, ea fiind întotdeauna marcată de prezența – în vîrf – a crucii. Tâmpla nu este un element de separare între două spații, ci e o cale de acces către Împărăția lui Dumnezeu, unind cerul cu pământul, făcând legătura dintre lumea omului, cea cunoscută, oarecum previzibilă și cea necunoscută, a tainei. Prin extensie, tâmpla, acest element arhitectural e situat nu întâmplător în inima templului, a bisericii, care este în sine locul de legătură dintre om și Dumnezeu. Tâmpla este o reducere – ca spațiu – și o concentrare a templului, ambele fiind făcute – desigur, nu întâmplător – de un tâmplar. Care, în momentul cioplirii lemnului, și-a pus mâna la tâmplă pentru a face legătura dintre timpul înmagazinat în ființa strămoșilor (osul temporal), mâna care va ciopli iconostasul și templul, ochiul care prevede spațiul ce se va realiza pentru ca urmașii să nu trăiască la întâmplare, ci să observe cerul, să îl respecte, să prețuiască timpul și templul. Tâmplarul și întâmplarea care au făcut ca ei să se poată bucura de rodul tâmplelor trecute.
