Compania americană Spirit Airlines împreună cu Airbus au semnat astăzi o convenție în urma căreia se vor achiziționa aproape 100 de aeronave din Familia A320neo, care asigură o reducere cu 20 % a emisiilor de carbon în atmosferă precum și cu 50 % a zgomotului, în comparație cu aeronavele din generația anterioară.
Președintele și CEO-ul companiei Spirit Airlines, domnul Ted Christie a anunțat că ,,această comandă reprezintă o etapă importantă pentru companie, ce va fi folosită în extinderea rețelei dar și în creșterea numărului de noi destinații către SUA, America Latină și Caraibe. Comanda va fi un mix de aeronave Airbus din clasele A 319neo, A 320neo și A 321neo”.
Domnul Christian Scherer, directorul comercial al Airbus: ,,Familia aeronavelor A320 este un sprijin de nădejde în succesul companiei Spirit și suntem bucuroși să îi avem ca parteneri în anii următori”.
La sfârșitul lunii septembrie 2019, Familia aeronavelor Airbus A 320neo, avea peste 6650 de comenzi de la aproape 110 companii aeriene din întreaga lume.
De asemenea, compania aeriană Spirit Airlines a prezentat rezultatele sale din trimestrul 3 al acestui an, în care veniturile sale operaționale au fost de aproximativ 992 milioane dolari cu o creștere de 9,7 % față de aceeași perioadă a anului 2018, ce a fost determinată de creșterea zborurilor cu 17,7%.
Veniturile operaționale totale pe mile disponibile (TRASM) pentru al treilea trimestru din 2019 au scăzut cu 1,7% față de perioada similară a anului trecut, determinate de mai mulți factori meteorologici dar și umani.
Cheltuielile de exploatare au crescut cu 13,1%, ajungând la aproape 858,2 milioane USD.