Un nou episod din proiectul nostru intitulat ,,trip report” în care vă prezentăm impresiile în urma călătoriilor efectuate cu diferite companii aeriene către anumite destinații europene și nu numai.
Astăzi Roma (FCO) – București (OTP) –din 28 iunie 2026, număr zbor RO404
Încă de dimineață temperatura exterioară se apropia de 300C, așa că am luat decizia de a pleca spre aeroport după ce am finalizat procedurile de check-out de la cazare.
Din gara Roma Termini am luat trenul Leonardo express către Aeroportul Internațional ,,Leonardo Da Vinci” din Roma (FCO). Călătoria a durat 34 de minute.
Zborul spre România operat de compania aeriană TAROM era planificat în Terminalul 1.
Neavând bagaj de cală, am trecut de controlul de securitate, apoi ne-am plimbat prin magazinele duty free. Mare a fost dezamagirea celor mici că nu au găsit machete de aeronave la scara 1:200 / 1:250 sau chiar cele de 1:100.
Nu a fost cazul de acces la lounge, deoarece a fost bilet achiziționat la clasa economic.
Am fost unul din pasagerii companiei TAROM, al zborului RO404, efectuat cu aeronava ATR 72 – 600, număr de înregistrare YR-ATM.
La ora locală 1140 am aflat că trebuie să ne îndreptăm spre poarta de îmbarcare A26, situată la parterul terminalului 1.
La ora locală 1210 a început îmbarcarea pasagerilor. Din aeroport și până la aeronavă am fost dus cu unul din autobuzele electrice ale aeroportului, durata a fost de aproximativ 10 minute.
La ora locală 1238 am urcat în aeronavă. Mare a fost bucuria când am revăzut oameni dragi, făcând parte din membrii de echipaj.
După ce s-au încheiat procedurile de îmbarcare, la ora 1250 membrii de echipaj: dl Dragoș T. și dl. Bogdan L. au prezentat măsurile de siguranță ce trebuiesc respectate de fiecare dintre pasageri. Bineînțeles că am obținut acordul GDPR pentru a le putea publica prenumele.
Deși ora de decolare conform graficului era la ora 1250, aeronava comandată de dl cdt Dorin Anton și dl copilot Daniel P., a pornit spre pista de decolare BB 25 la ora 1259.
Nu am așteptat mult până a venit rândul aeronavei Tarom pentru decolare, astfel că la ora 1311 am decolat de pe FCO.
La ora locală 1351 am părăsit teritoriul Italiei mai la sud de orașul Pescara.
La ora locală 1424 după ce am trecut de Marea Adriatică, la nord de Dubrovnik, am fost întâmpinați de micile turbulențe. Încă o dată experiența piloților români și-a spus cuvântul. Aeronava a fost comandată perfect pentru a reduce la minim efectele produse de vânt.
Altitudinea maximă atinsă a fost de 6.401 m cu o viteză măsurată la sol de 478 km/h.
La ora 1640 am intrat pe teritoriul țării noastre deasupra orașului Bechet. Datorită directiție vântului am făcut un mic ocol prin partea de sud a capitalei aterizând la ora 1722 pe Aeroportul Internațional ,,Henri Coandă” Otopeni, pe pista 26 L.
Datorită unei vizite oficiale din Israel, aeronavei i-a fost atribuit un loc pe platforma nr. 2 a aeroportului. După debarcare până în terminal am fost transportați cu unul din autobuzele aeroportului. Temperatura înregistrată a fost de 34,30C.
Și de această dată din fața aeroportului și până la parcarea Olimpia Parking am fost transportat cu una din mașinile electrice ale firmei.
……………
Pe această cale doresc să transmit întregului personal al companiei Tarom să aveți parte de multe zile senine cu sănătate și nu în ultimul rând tradiționalul ,,Cer senin.”





