Wizz Air anunță că a transportat peste 50 de milioane de pasageri spre și dinspre București. Această realizare vine după ce, luna trecută, compania a anunțat cea mai mare extindere a rețelei sale din România pentru sezonul de iarnă din 2025, cu încă 13 rute care încep operațiunile doar în acest an de la București.
Aceste evoluții subliniază angajamentul ferm al companiei aeriene de a oferi pasagerilor români opțiuni de călătorie accesibile și de calitate. De la lansarea operațiunilor din București, în 2007, Wizz Air și-a consolidat prezența locală și a continuat să crească constant. În această toamnă, o a doua aeronavă va fi adăugată bazei de pe Aeroportul Băneasa, permițând pasagerilor să beneficieze de mai multe zboruri către destinații populare din Italia, Germania, Belgia, Franța și Grecia, relocate pe aeroportul secundar al Capitalei începând cu 26 octombrie. Extinderea va continua și de pe Aeroportul Otopeni, cu noi rute către orașe precum Brindisi și Pescara în Italia, Berlin și Köln în Germania sau Bordeaux și Paris Orly în Franța, printre altele.
În ultimii 18 ani, Wizz Air a devenit alegerea preferată a pasagerilor care caută tarife accesibile și inteligente, alături de servicii de calitate, confirmându-și sprijinul pentru economia României, sectorul turismului și piața muncii din aviație. Pentru a marca acest moment important, pasagerul cu numărul 50 de milioane, care a călătorit pe ruta Eindhoven – București Otopeni în data de 30 septembrie, a fost întâmpinat pe platformă și a primit un voucher de 200 EUR, valabil pentru zboruri Wizz Air.
În semn de mulțumire pentru pasagerii săi, Wizz Air oferă reduceri exclusive de până la 15% pentru zboruri selectate care leagă România de Europa. Promoția este disponibilă doar astăzi, 30 septembrie, pentru călătorii efectuate între 7 octombrie – 18 decembrie 2025 și 5 ianuarie – 18 martie 2026.
Anastasia Novak, Corporate Communications Manager la Wizz Air, a spus: „Atingerea pragului de 50 de milioane de pasageri la București este un moment important, care reflectă atât creșterea Wizz Air, cât și încrederea pe care călătorii ne-au acordat-o de-a lungul anilor. Le mulțumim acestora pentru că au ales să zboare cu noi și așteptăm cu nerăbdare să îi întâmpinăm în număr cât mai mare la bord. Găzduind cea mai mare bază a noastră și cele mai multe aeronave din rețea, Bucureștiul are o importanță deosebită pentru noi și vom continua să oferim opțiuni de călătorie accesibile, sprijinind conectivitatea și dezvoltarea regiunii. Let’s WIZZ!”.
Wizz Air rămâne o alegere de încredere pentru călătorii care apreciază un mod modern de a călători, în care plătesc pentru ceea ce își doresc cu adevărat. În conformitate cu pilonul axat pe produs al planului său de transformare „Customer First Compass”, Wizz Air se angajează să ofere servicii la un nivel superior, având peste 300 de aeronave noi în comandă, cu cele mai moderne interioare de cabină Airbus Airspace. Compania aeriană este dedicată operării uneia dintre cele mai tinere, mai sigure și mai eficiente flote de aeronave din industrie din punctul de vedere al consumului de combustibil. Adoptând o mentalitate 100% digitală, Wizz Air asigură călătorii eficiente clienților, de la momentul rezervării zborului până la îmbarcare.
