Astăzi, 26 iunie 2025 compania aeriană HiSky a anunțat depășirea unui nou prag important privind numărul de pasageri.
A fost depășit astfel pragul de 5 milioane de pasageri care au ales serviciile oferite de compania aeriană. Fericita pasageră a fost aleasă de pe ruta Frankfurt – București și a fost întâmpinată la poarta de îmbarcare, de reprezentanții companiei, cu un premiu special – un an întreg de călătorii gratuite pe această rută. De asemenea toți pasagerii aflați la bordul aeronavei au fost invitați să participe la o tombolă, la care au fost oferite mai multe premii, constând în bilete gratuite, vouchere de călătorie și machete ale aeronavelor HiSky.
Cu acest prilej domnul Iulian Scorpan, CEO HiSky a transmis reprezentanților mass media: ,,Am spus de la început că vrem să construim o companie sănătoasă, cu un ritm de creștere realist, sustenabil, și cu un model de business adaptat pieței noastre. Nu ne-am propus cifre spectaculoase peste noapte, ci o evoluție constantă, bazată pe încrederea pasagerilor și pe calitatea serviciilor pe care le oferim. Faptul că am ajuns la 5 milioane de pasageri în patru ani de operare comercială nu e doar o confirmare că ne-am atins obiectivele, ci și o dovadă că pasagerii ne aleg, revin și ne recomandă. E un moment bun să ne uităm înapoi cu mândrie, dar mai ales să ne concentrăm pe ce urmează, pentru că avem încă multe planuri ambițioase în față”.
Un moment definitoriu în evoluția companiei a fost lansarea zborurilor directe între București și New York, în vara anului trecut. Prima rută transatlantică a companiei a fost și cea care a introdus în serviciul regulat aeronava wide-body Airbus A330-200, cu o autonomie de peste 13 ore, configurată pentru confortul zborurilor pe distanțe lungi. La un an de la inaugurare, peste 40.000 de pasageri au ales această conexiune directă între România și Statele Unite, confirmând relevanța comercială a unei rute reluate după mai bine de două decenii.
Zborurile sunt operate de pe șapte aeroporturi din România și Republica Moldova – București, Oradea, Timișoara, Cluj, Baia Mare, Iași și Chișinău – către destinații din Europa, Orientul Mijlociu și America de Nord. Pe lângă cursele regulate, compania asigură și zboruri charter, către principalele destinații de vacanță din Europa, Asia și Africa, în parteneriat cu principalele agenții de turism.
Sursă foto: HiSky
