Compania aeriană LOT Polish Airlines primește certificarea IenvA la cea de a 81-a Adunare Generală anuală a IATA ce s-a desfășurat la New Delhi în perioada 01 – 03 iunie 2025.
Această certificare demonstrează angajamentul companiei aeriene în îndeplinirea la cele mai înalte standarde operaționale de a reduce impactul asupra mediului și de a implementa practici sustenabile în toate domeniile – de la operațiunile de zbor la activitățile de birou.
Obținerea certificării IEnvA necesită un angajament din partea întregii organizații, precum și o monitorizare continuă a progresului, ceea ce o face un standard riguros, dar extrem de valoros pentru industria aviatică.
Certificarea IEnvA se bazează pe o evaluare complexă a impactului asupra mediului al companiei aeriene și reprezintă echivalentul standardului ISO 14001.
Procesul de certificare a constat în trei etape principale:
* analiza aprofundată a mediului (care acoperă emisiile, consumul de energie, gestionarea deșeurilor și biodiversitatea);
* certificarea formală care confirmă respectarea directivelor IATA;
* îmbunătățirea continuă a procedurilor și activităților interne.
Cu acest prilej domnul Michael Schneider, din partea IATA a transmis reprezentanților mass media prezenți la eveniment: ,,Felicităm reprezentanții companiei aeriene LOT Polish Airlines pentru obținerea primei certificări IATA de Evaluare de Mediu (IEnvA). Această etapă importantă subliniază dedicarea LOT față de gestionarea mediului și excelența operațională, aliniindu-se celor mai înalte standarde de sustenabilitate din industria aviației. Prin finalizarea cu succes a auditului riguros IEnvA, LOT Polish Airlines demonstrează un angajament proactiv pentru reducerea impactului asupra mediului în toate operațiunile sale, de la eficiența zborului până la practicile corporative.”
Sursă foto: LOT Polish Airlines
